miercuri, 24 martie 2010

Deprinderi individuale.

Adica obiceiuri. Si adica obiceiuri intime.
Butonam "mutanta" si am ajuns la a3a antena, unde era stim noi cine. Se agita si urla ceva. Nu stiu ce, ca nu am timpane pentru el. M-am uitat la fizicul lui si am incercat sa-mi imaginez cum arata pe tron si cum se manifesta. Cred ca toata lumea isi imagineaza la un moment cum arata cel de langa el cand are o treaba mai grea sau una mai usoara de rezolvat. Sper.
Ca sa fiu eu in prima linie, o sa imi descriu sincer actul meu fiziologic complet, mai precis activitatile auxiliare acestuia.
Poate oricine sa ma catalogheze drept o constipata frustrata, dar pentru mine, nici sentimentul iubirii totale, nici implinirea idealurilor lumesti, nu se compara cu actul divin al cacarii. (Imi cer scuze rapide domnitelor pariziene cu scaun la cap. Eu prefer sa-i dau drumul in canalizare). Si indiferent ca este un lucru pe care-l astepti, sau care te preseaza, sau care este regulat si normal, este un proces personalizat, dupa amprenta anala a fiecaruia.
Amu, este o diferenta intre baieti si fete, in aceasta activitate. O fata cand intra intr-o toaleta primul lucru dupa care se uita este hartia igienica. E vitala. Si daca vorbim de baia de acasa si daca suntem intr-un spatiu strain.
Deci, am hartie, ma linistesc, dupa care verific si curat dupa caz, suprafata colacului. Daca locuiesc cu specii masculine cu atat mai vigilent. Cand eram mai mica singura sursa de divertisment era reprezentata de instructiunile/indicatiile de pe spatele sampoanelor, solutiilor de curatat sau a diferitelor recipiente de uz casnic. Parca si procesul era mai rapid, mai simplu, mai accesibil. Nu trebuia sa anunt ca merg la baie. Clar, si alimentatia era mai apropiata de normal. Acum ar fi indicat ca in orice mediu m-as afla, sa fac cunoscut faptul ca merg pentru numarul 1. Pentru 2 nu e nevoie. "Vezi ca merg la veceu. Daca ma cauta cineva...spune-i ca sunt la baie". Chestia asta cu "sunt la baie de aia nu ti-am raspuns" a fost folosita si e in continuare folosita ca paravan in situatiile in care nu ai chef sa raspunzi. In cazul meu si a multora este chiar adevarul. Si pentru ca la varsta asta stau tot mai mult la baie, ma asigur ca am pururea un teanc de reviste si carti, cu spectru larg, si dupa caz, laptopul, tetrisul sau papucii ce urmeaza sa ma insoteasca inafara casei. Pentru mine relaxarea suprema este data de vizualizarea pozelor.
Acum o sa fac, din punctul meu de vedere, ca am voie sa-l am, o analiza comportamentala aplicata pe diferite persoane si personaje, aflate in uuuuu rusinoasa slobozire a rahatului din intestinul gros.

SCUFITA ROSIE.
Imi pare asa de rau de micuta simpatica, pentru ca sunt sigura ca ea saraca trebuie sa-si dea jos, de fiecare data cand face ori pisu ori mare, tot costumasul ei de zvapaiata fetita. Ca daca nu, e clar ca ajunge sa se stropeasca sau sa se manjeasca pe haine. Si se dezbraca si daca e acasa si daca e in padure. N-are ce face, pentru ca n-are nici cum sa-si ridice pe capul acoperit cu scufita, de fiecare data, ditamai rochita ei bufanta. N-am tinut niciodata mortis sa fiu scufita rosie, iar acum e categoric ca nu o sa vreau. Mi se pare stresanta viata ei. Si sa faca cineva ceva cu vestimentatia vesnica. Barem un gemulet patrat cu nasturi.

POPEYE THE SAILOR MAN.
Aici chiar ma bucur ca nu mananc spanac. Dupa cum ni se prezinta in desene, Popeye devine de otel cand inghite, fara sa mestece cu grija fiecare bol alimentar, cate o cutie de spanac magic. Mi-e mila sa stiu ca el saracul plange de fiecare data cand face caca, ca-l doare enorm, ca este asistat de fiecare data cand il scapa, de un grup de tigani cu carute, care asteapta sa adune fierul ramas in urma lui.

SUPERMAN.
"Does Superman need to eat?" Am gasit intrebarea asta pe numeroase forumuri si adunari, iar raspunsul este destul de vag. Asa ca nu avem certitudinea ca ar avea si nevoi fiziologice de categoria grea. Parca manca la ferma parintilor adoptivi, dar parca la oras nu l-am mai prea vazut mestecand. Se pare ca soarele ii da tot felul de energii si puteri. Deci, "mananca" raze de soare si elimina intuneric?
Eu totusi cred ca are o alimentatie normala, cate trei mese pe zi, si ca are o toaleta super barbateasca undeva in spatiu, departe de orice satelit, in spatele unei galaxii, sa nu-l vada nimeni. O baie mare, cu toate facilitatile, colectii de benzi desenate cu Wonder woman, sistem home cinema, TIVO(pentru ca nu are intotdeauna timp sa urmareasca emisiunea lui preferata) si covoras moale si pufos prin care isi trece linistit picioarele, sau in care isi propteste degetele cand misiunea este mai grea.

STEFAN CEL MARE.
Catalan, calul lui Stefan a nechezat de trei ori si batalia de la Baia a fost castigata. Domnul nici macar nu s-a dat jos de pe animal. A fost nevoie doar de o incruntare de spranceana, o strangere puternica de buze si o privire verde taioasa.

NICOLAE CEAUSESCU.
Toata lumea stie de vestitele bai de aur ale tovarasului. Taticul poporului beneficia de confortul regesc si sunt absolut sigura ca atunci cand el se aseza pe colac, nu se auzea nimic pe o raza de un kilometru, doi. Citea ziare si reviste internationale, unde era laudat pentru rapiditatea de care dadea dovada in construirea statiunilor estivale, enervandu-se din cand in cand ca in Argentina sau Belarus sunt hoteluri mai maiestroase decat ale lui.

EMIL BOC.
De ceva timp de cand a fost intarcat la pampers, Milut a invatat sa foloseasca olita primita cadou de la Mos Craciun. Rusinos, intai a reusit sa se aseze singur cand trebuia sa faca pipi, avand in jur o multime de masinute si papusele blonde, precum si un bol cu apa calda in care-si vara manuta, ca lichidul fiziologic sa fie anuntat ca trebuie sa evacueze vezica. Inca nu a invatat sa se ceara pentru treaba mare, dar isi sesiza consilierii de intentia lui printr-un vant puturos si lenes, imposibil de nemirosit.

MIRCEA GEOANA.
Pentru ca domnul Geoana s-a nascut sub o stea inselatoare, el nu reuseste sa se sincronizeze niciodata cu ale lui nevoi. Undeva exista o afectiune a functii reflexe si de multe ori, dupa o vizita neconcretizata la baie, saraca lui Mihaela, care ii este si iubita, are de spalat ceva costume. Iar daca, printr-un noroc bifeaza actiunea, realizeaza stupefiat ca a ramas fara hartie igienica.

Nu o sa zic nimic nestiut despre al nostru sfant domn presedinte. Pentru ca este un manelist, n-are cum sa nu fie si un cacacios. N-are absolut nicio problema, nicio preferinta de revista, niciun moft fata de natura colacului de pe tron. De multe ori, cand face numarul 1, convoaca si o turma de jurnalisti moi, in 3 straturi, cu care se sterge gentil si carismatic intre fesele lui pline de ruj si stafilococi aurii.

Vroiam sa fac publice si obiceiurile unor starlete mioritice, dar pentru ca m-am trezit pe burta-stanga , nu o s-o mai fac.
Rezervor functionabil si suluri de hartie igienica doresc tuturor.